România se îndreaptă în direcția potrivită

Dacă spun că România se află într-o direcție bună mă credeți? Poate părea greu de crezut ținând cont de circumstanțele actuale, de protestele care au loc în ultimii ani, de legile problematice care se dau, de toate mizeriile din politică și nu în ultimul rând de situația sistemului de învățământ.

E drept, nu suntem într-o situație ideală, cam din niciun punct de vedere, însă direcția de mers pare una bună. Sper să n-am probleme de vedere, sau mai bine spus, de percepție.

Primul semn bun

Indiferent de cât căcat se află în gura presei, protestele în sine reprezintă unul dintre lucrurile care, nu doar arată, ci atestă, cât se poate de ferm, faptul că populația României înțelege ce este democrația, cum trebuie să funcționeze și nu în ultimul rând că nu sunt o turmă de oi ce poate fi alergată în toate direcțiile de câțiva ciobani.

Deși nu pare, noi, ca națiune, am început să prinde voce. Din fericire, vocea noastră, pe cât de timorată pare, este văzută într-o lumină bună din exterior, iar lucrul ăsta cam zdruncină ghearele corupției care ar prefera să ne taie orice formă de comunicare și educare, ținându-ne cât mai proști și cât mai obedienți.

Din păcate tehnica asta funcționează de minune, în special în zona rurală, unde mai bine de 80% din oameni nu sunt interesați cu adevarat de educație iar scoală reprezintă locul ăla unde știi că iți trimiți copilul jumătate din zi, pentru că oricum ești prea ocupat și nu ai timp de el.

România se îndreaptă în direcția potrivită
Courtesy of: OrosDiana.com

Al doilea semn bun

De circa 4 luni, de când m-am reîntors în București, am remarcat două aspecte care mi se par foarte importante.

Berceni pare să fie foarte curat, iar asta se datorează în primul rând oamenilor care se ocupă de curățenie. Atât a celor de la firma responsabilă cu strângerea gunoiului și spălarea străzilor, cât și a oamenilor lipsiți de alternative (asistați social, oameni fără adăpost etc), ce își câștigă existența prin adunarea pet-urilor, sticlelor, mucurilor de țigară, în principiu a gunoiului aruncat de noi.

De asemenea, am asistat la cel putin 3 situații în care părintii își educau copiii în privința colectării selective. Puteau să fie comozi, să meargă la primul cos de gunoi și să arunce totul într-un singur coș. Au preferat totuși să meargă ceva mai mult și să ii învețe pe cei mici să fie responsabili și să arunce gunoiul corespunzător.

Colectare selectiva

Al treilea semn

Celebra vorbă “Lasă, bă, că merge așa” începe să fie ignorată. Când vorbim despre produse și servicii, clienții încep să fie mai pretențioși, lucru care mi se pare normal. Situația este validă și în alte circumstanțe din viața de zi cu zi. De exemplu oameni care își plătesc călătoriile cu RATB-ul, colectarea selectivă menționată mai sus, negocieri salariale și multe alte lucruri pe care le putem remarca dacă suntem suficient de atenți.

Poate că sunt eu prea optimist, însă am început să scriu articolul ăsta în urmă cu 2 luni, iar de atunci mi-am tot reconfirmat, zi de zi, toate cele menționate mai sus.

Pasionat de IT, electronică și proiecte DIY?
Abonează-te la canalul meu de youtube!

2 thoughts on “România se îndreaptă în direcția potrivită

    1. Aiurea era să nu existe niciun fel de reacție, să nu se întâmple nimic. E foarte bine că populația începe să atragă atenția atunci când exista derapaje majore. Dacă populația nu se alertează la timp și nu se agită pentru bunul mers al țării, ne trezim fix ca în situația cu pădurile. In zona mea au existat defrișări masive, total ilegale. Nu ne permitem să stăm cu mâinile în sân, în ideea că statul veghează dar nu are voie să fie tras la răspundere.

Lasa si tu un comentariu!